Alex Dobrescu, tatăl fiicei Cristinei Cioran, este în doliu, după ce mama sa s-a stins din viața, la 71 de ani. Chiar în ziua incinerării, el s-a trezit cu poliția pe cap, în timp ce se afla în parcul Cișmigiu. Acesta a fost reclamat pentru deranjarea ordinii publice, întrucât își comemora mama ascultând manele și consumând bere, la o masă, în compania unor prieteni. CANCAN.RO are toate amănuntele.
Alex Dobrescu, nimeni altul decât fostul iubit al Cristinei Cioran, a fost la un pas de a fi săltat de oamenii legii, în cursul zilei de ieri, chiar în buricul capitalei. Aflat în Parcul Cișmigiu, acesta a fost reclamat pentru deranjarea ordinii publice. CANCAN.RO vă prezintă în exclusivitate filmul întâmplării, din momentul în care a fost legitimat de polițiști.
Ce s-a întâmplat, de fapt? Chiar în ziua în care și-a incinerat mama, la crematoriul de la INML, tatăl fiicei actriței a decis să o comemoreze la un pahar cu bere și ascultând manele, în compania câtorva prieteni.
„Nu am făcut absolut nimic rău. O doamnă care stătea pe o bancă a venit la noi că o deranjează manelele. Chiar dacă ne-a vorbit urât, i-am sugerat doar să se mute pe o altă bancă, pentru că parcul e mare. Ieri am incinerat-o pe mama, iar după am mers în Cișmigiu să o comemorez la o terasă. Am stat la masă, am băut bere și am ascultat manele pe telefon”, a povestit Alex Dobrescu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Într-o primă fază, Alex Dobrescu a fost invitat să meargă la secție. După ce s-a legitimat, fostul iubit al Cristinei Cioran le-a explicat oamenilor legii ce s-a întâmplat în acea zi. Mai mult, acesta le-a arătat și imagini de la crematoriul unde a fost incinerată mama sa, care s-a stins din viață la 71 de ani.
Polițistul care l-a interogat i-a reproșat faptul că nu i s-ar fi adresat politicos. Mai precis, că i-a vorbit la persoana a doua, singular. În cele din urmă, acesta a fost lăsat să-și termine berea, la masa la care se afla.
„Chiar nu aveam de ce să fiu amendat. Ce vină aveam că acea doamnă nu mai avea loc de noi în tot parcul”, a completat acesta.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected]. Să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.